Drepturile pacientului - Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003

Drepturile pacientului - Legea nr. 46, din 21 ianuarie 2003

Publicată în Monitorul Oficial Nr. din 51 din 29 ianuarie 2003


Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
ÃŽn sensul prezentei legi:
a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasa sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate;
b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale, serviciile comunitare şi serviciile conexe actului medical;
d) prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se înţ
elege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boală, precum şi îngrijirile acordate în apropierea decesului.
ART. 2
Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înalta calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.
ART. 3
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.

CAP. 2
Dreptul pacientului la informaţia medicală

ART. 4
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum ÅŸi la modul de a le utiliza.
ART. 5
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
ART. 6
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
ART. 7
Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
ART. 8
Informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o alta formă de comunicare.
ART. 9
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
ART. 10
Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
ART. 11
Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
ART. 12
Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.

CAP. 3
Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală

ART. 13
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART. 14
Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deduca acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
ART. 15
În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
ART. 16
În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
ART. 17
(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.
ART. 18
Consimtamantul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, in vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
ART. 19
Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este facută şi în interesul pacientului.
ART. 20
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.

CAP. 4
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului

ART. 21
Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
ART. 22
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
ART. 23
În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
ART. 24
Pacientul are acces la datele medicale personale.
ART. 25
(1) Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
(2) Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.

CAP. 5
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii

ART. 26
Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.
ART. 27
Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
ART. 28
(1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.

CAP. 6
Drepturile pacientului la tratament ÅŸi ingrijiri medicale

ART. 29
(1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aduc la cunoştinţa publicului.
ART. 30
(1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă exista condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenţă apărute în situaţii extreme.
ART. 31
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
ART. 32
Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.
ART. 33
Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului.
ART. 34
(1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
ART. 35
(1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. Dupa externare pacienţii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
ART. 36
Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.

CAP. 7
Sancţiuni

ART. 37
Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor despre pacient şi a confidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.

CAP. 8
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 38
(1) Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual, rapoarte asupra respectării drepturilor pacientului, în care se compară situaţiile din diferite regiuni ale ţării, precum şi situaţia existentă cu una optimă.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil standardele proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează normele de aplicare a acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 39
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 40
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 78, 108 şi 124 din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREÅžEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VÄ‚CÄ‚ROIU

Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREÅžEDINTELE CAMEREI DEPUTAÅ¢ILOR,
VIOREL HREBENCIUC





ANUNTURI GOOGLE

Nume

Acupunctura,1,Alergologie-Imunologie,6,Alimentatie,1,Alimentatie-sanatoasa,4,Alte specialitati,2,Ambulante-Mures,3,Ambulante-private,4,Analize medicale,1,Audiometrie,1,Cabinete-stomatologice-Albesti,1,Cabinete-stomatologice-alte-localitati-judetul-Mures,32,Cabinete-stomatologice-Iernut,1,Cabinete-stomatologice-Ludus,5,Cabinete-stomatologice-Miercurea-Nirajului,5,Cabinete-stomatologice-Reghin,6,Cabinete-stomatologice-Sangeorgiu-de-Mures,1,Cabinete-stomatologice-Sangeorgiu-de-Padure,1,Cabinete-stomatologice-Sarmasu,2,Cabinete-stomatologice-Sighisoara,14,Cabinete-stomatologice-Sovata,2,Cabinete-stomatologice-Targu-Mures,30,Cabinete-stomatologice-Tarnaveni,4,Cabinete-stomatologice-Ungheni,1,Camine-de-seniori,3,Cardiologie,24,Centre-Cabinete-Alte-localitati-Mures,3,Centre-Cabinete-Farmacii-Iernut,9,Centre-Cabinete-Herghelia,1,Centre-Cabinete-Ludus,10,Centre-Cabinete-Miercurea-Nirajului,1,Centre-Cabinete-Reghin,30,Centre-Cabinete-Sangeorgiu-de-Mures,2,Centre-Cabinete-Sarmasu,4,Centre-Cabinete-Sighisoara,17,Centre-Cabinete-Sovata,6,Centre-Cabinete-Targu-Mures,72,Centre-Cabinete-Tarnaveni,28,Centre-Cabinete-zone-limitrofe-Targu-Mures,2,Centre-medicale-si-cabinete-Mures,2,Chirurgie,8,Chirurgie vasculara,2,Chirurgie-plastica,2,Dermatologie,13,Diabet zaharat,1,Diabet zaharat-Nutritie-Boli metabolice,7,Dictionar medical,1,Dieta-Nutritie,1,Eco Doppler,1,Ecografie,6,Endocrinologie,13,Estetica-Infrumusetare,6,Farmacii-Acatari,1,Farmacii-Adamus,1,Farmacii-Albesti,1,Farmacii-alte-localitati-Mures,2,Farmacii-Alunis,2,Farmacii-Atintis,1,Farmacii-Bahnea,1,Farmacii-Bala,1,Farmacii-Balauseri,1,Farmacii-Balda,1,Farmacii-Band,1,Farmacii-Batos,1,Farmacii-Beica-de-Jos,1,Farmacii-Bichis,1,Farmacii-Bogata,1,Farmacii-Brancovenesti,1,Farmacii-Breaza,1,Farmacii-Caluseri,1,Farmacii-Capusu-de-Campie,1,Farmacii-Cartier-Unirii-Targu-Mures,1,Farmacii-Chendu,1,Farmacii-Chetani,1,Farmacii-Chibed,1,Farmacii-Chirileu,1,Farmacii-comune-si-sate-Mures,1,Farmacii-Cornesti,1,Farmacii-Coroisanmartin,1,Farmacii-Corunca,1,Farmacii-Craiesti,1,Farmacii-Cristesti,1,Farmacii-Cucerdea,1,Farmacii-Cuci,1,Farmacii-Danes,1,Farmacii-Deaj,1,Farmacii-Deda,1,Farmacii-Dedrad,1,Farmacii-Deleni,1,Farmacii-Dumbravioara,1,Farmacii-Ernei,2,Farmacii-Fantanele,1,Farmacii-Faragau,1,Farmacii-Galateni,1,Farmacii-Galesti,1,Farmacii-Ganesti,1,Farmacii-Gheorghe-Doja,1,Farmacii-Glajarie,1,Farmacii-Grebenisu-de-Campie,1,Farmacii-Gurghiu,2,Farmacii-Hodac,1,Farmacii-Ibanesti-Padure,1,Farmacii-Iclanzel,1,Farmacii-Ideciu-de-Jos,1,Farmacii-Iernut,3,Farmacii-Livezeni,1,Farmacii-Ludus,7,Farmacii-Lunca,1,Farmacii-Mica,1,Farmacii-Mihesu-de-Campie,1,Farmacii-municipii-orase-Mures,1,Farmacii-Neaua,1,Farmacii-non-stop,1,Farmacii-Ogra,1,Farmacii-Papiu-Ilarian,1,Farmacii-Peris,2,Farmacii-Pogaceaua,1,Farmacii-Razoare,1,Farmacii-Reghin,7,Farmacii-Sambrias,1,Farmacii-Sangeorgiu-de-Mures,4,Farmacii-Sanger,1,Farmacii-Sanpaul,1,Farmacii-Sanpetru-de-Campie,1,Farmacii-Sarateni,1,Farmacii-Sarmasu,1,Farmacii-Saulia,1,Farmacii-semipermanente-Targu-Mures,2,Farmacii-Sighisoara,11,Farmacii-Solovastru,1,Farmacii-Sovata,4,Farmacii-Stanceni,1,Farmacii-Targu-Mures,66,Farmacii-Tarnaveni,9,Farmacii-Taureni,1,Farmacii-Toaca,1,Farmacii-Ungheni,1,Farmacii-Valea-Izvoarelor,1,Farmacii-Valea-Larga,2,Farmacii-Valenii-de-Mures,1,Farmacii-Vargata,1,Farmacii-Vatava,1,Farmacii-Viisoara,1,Farmacii-Voivodeni,1,Farmaxii-Zagar,1,Fizioterapie-Recuperare medicala,11,Flebologie,2,Gastroenterologie,5,Hematologie,3,Homeopatie,1,Imagistica-Radiologie,3,Informatii medicale utile,1,Ingrijire-corporala,1,Ingrijire-medicala-la-domiciliu,1,Intretinere-corporala,1,Investigatii medicale,1,Kinetoterapie,4,Laboratoare analize Iernut,1,Laboratoare analize Ludus,2,Laboratoare analize Reghin,5,Laboratoare analize Sarmasu,1,Laboratoare analize Sighisoara,4,Laboratoare analize Sovata,2,Laboratoare analize Targu Mures,26,Laboratoare analize Tarnaveni,2,Legislatie medicala,1,Magazine-naturiste,6,Masaj,2,Masaj-medical,1,Maternitate,1,Medici Mures,1,Medici Mures - Alergologie,1,Medici Mures - Anestezie si Terapie intensiva,1,Medici Mures - Boli infectioase,2,Medici Mures - Cardiologie,1,Medici Mures - Chirurgie cardiovasculara,1,Medici Mures - Chirurgie pediatrica,1,Medici Mures - Chirurgie toracica,1,Medici Mures - Dermatovenerologie,1,Medici Mures - Endocrinologie,1,Medici Mures - Igiena alimentatiei si nutritie,1,Medici Mures – Urologie,1,Medici-de-familie-Acatari,3,Medici-de-familie-Adamus,1,Medici-de-familie-Albesti,2,Medici-de-familie-Alunis,2,Medici-de-familie-Apold,1,Medici-de-familie-Atintis,1,Medici-de-familie-Bahnea,1,Medici-de-familie-Bala,1,Medici-de-familie-Balauseri,2,Medici-de-familie-Band,2,Medici-de-familie-Batos,1,Medici-de-familie-Beica-de-Jos,1,Medici-de-familie-Berghia,1,Medici-de-familie-Bogata,1,Medici-de-familie-Boiu,1,Medici-de-familie-Brancovenesti,2,Medici-de-familie-Breaza,1,Medici-de-familie-Calugareni,1,Medici-de-familie-Caluseri,1,Medici-de-familie-Ceuasu-de-Campie,2,Medici-de-familie-Chendu,1,Medici-de-familie-Chetani,1,Medici-de-familie-Chibed,1,Medici-de-familie-comune-si-sate-Mures,2,Medici-de-familie-Coroisanmartin,1,Medici-de-familie-Corunca,2,Medici-de-familie-Craciunesti,2,Medici-de-familie-Craiesti,1,Medici-de-familie-Cristesti,3,Medici-de-familie-Cucerdea,1,Medici-de-familie-Cuci,1,Medici-de-familie-Danes,2,Medici-de-familie-Deaj,1,Medici-de-familie-Deda,1,Medici-de-familie-Dedrad,1,Medici-de-familie-Deleni,1,Medici-de-familie-Dumbravioara,1,Medici-de-familie-Eremitu,1,Medici-de-familie-Fantanele,4,Medici-de-familie-Faragau,1,Medici-de-familie-Galateni,1,Medici-de-familie-Galesti,1,Medici-de-familie-Ganesti,1,Medici-de-familie-Gheorghe-Doja,1,Medici-de-familie-Ghindari,1,Medici-de-familie-Glajarie,1,Medici-de-familie-Glodeni,2,Medici-de-familie-Gornesti,2,Medici-de-familie-Grebenisu-de-Campie,1,Medici-de-familie-Gurghiu,2,Medici-de-familie-Hodac,1,Medici-de-familie-Ibanesti,1,Medici-de-familie-Ideciu-de-Jos,1,Medici-de-familie-Iernut,5,Medici-de-familie-Livezeni,1,Medici-de-familie-Ludus,7,Medici-de-familie-Lunca,1,Medici-de-familie-Lunca-Bradului,1,Medici-de-familie-Magherani,1,Medici-de-familie-Matrici,1,Medici-de-familie-Mica,1,Medici-de-familie-Miecurea-Nirajului,1,Medici-de-familie-municipii-orase-Mures,1,Medici-de-familie-Nades,1,Medici-de-familie-Neaua,1,Medici-de-familie-Ogra,2,Medici-de-familie-Panet,2,Medici-de-familie-Pasareni,1,Medici-de-familie-Peris,1,Medici-de-familie-Raciu,1,Medici-de-familie-Reghin,22,Medici-de-familie-Sancraiu-de-Mures,3,Medici-de-familie-Sangeorgiu-de-Mures,3,Medici-de-familie-Sangeorgiu-de-Padure,3,Medici-de-familie-Sanpaul,3,Medici-de-familie-Sanpetru-Campie,1,Medici-de-familie-Santana-de-Mures,3,Medici-de-familie-Sarateni,1,Medici-de-familie-Sarmasu,4,Medici-de-familie-Saschiz,1,Medici-de-familie-Saulia-de-Campie,1,Medici-de-familie-Sighisoara,16,Medici-de-familie-Sincai,1,Medici-de-familie-Solovastru,1,Medici-de-familie-Sovata,5,Medici-de-familie-Suplac,1,Medici-de-familie-Suseni,1,Medici-de-familie-Targu-Mures,85,Medici-de-familie-Tarnaveni,16,Medici-de-familie-Toaca,1,Medici-de-familie-Ungheni,4,Medici-de-familie-Valea-Izvoarelor,1,Medici-de-familie-Valea-Larga,1,Medici-de-familie-Vanatori,1,Medici-de-familie-Vargata,1,Medici-de-familie-Vatava,1,Medici-de-familie-Viisoara,1,Medici-de-familie-Voivodeni,1,Medici-de-familie-Zagar,1,Medici-de-familie-Zau-de-Campie,2,Medici-familie-Cozma,1,Medici-specialisti-Mures,1,Medicina alternativa,7,Medicina complementara,2,Medicina de familie,1,Medicina generala,1,Medicina hiperbara,2,Medicina interna,12,Medicina muncii,2,Medicina-naturista-articole,3,Medicină-de-familie-Cornesti,1,medicină-de-familie-Iclanzel,1,Nefrologie,6,Neonatologie,4,Neurologie,10,Numar unic apeluri urgenta,1,Obstetrica-Ginecologie,16,Oftalmologie-Optica,8,Oftalmologie-Targu-Mures,2,ORL,13,Ortopedie-Traumatologie,5,Parazitologie,1,Pediatrie,8,Planificare familiala,1,Pneumologie,3,Primul-ajutor-in-caz-de,1,Proctologie,2,Producatori medicamente,1,Produse-si-terapii-naturiste,2,Psihiatrie,11,Psihologie,7,Psihoterapie,1,Radiografie-si-Radiologie-dentara-Mures,1,Radiologie-Imagistica-Dentara,1,Recuperare medicala-Balneologie,3,Reflexoterapie,1,Remodelare-corporala,2,Reumatologie,5,Senologie,1,Servicii-medicale-la-domiciliu,3,Sexologie,3,SMURD-Targu-Mures,1,Specialitati-medicale-Mures,1,Spitale si clinici Ludus,1,Spitale si clinici Sangeorgiu de Mures,1,Spitale si clinici Sangeorgiu de Padure,1,Spitale si clinici Sighisoara,1,Spitale si clinici Targu Mures,8,Spitale si clinici Tarnaveni,1,Spitale-si-clinici,1,Spitale-si-clinici-Reghin,1,Spitale-si-clinici-Sovata,1,Sport-Intretinere,1,Sport-Miscare,1,Stomatologie-comune-sate-Mures,1,Stomatologie-orase-Mures,1,Terapii naturiste,2,Urologie,14,Utile,9,
ltr
item
Medical Mures: Drepturile pacientului - Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003
Drepturile pacientului - Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003
Drepturile pacientului - Legea nr. 46, din 21 ianuarie 2003
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgt2SoD9wAvVxNPBrzxcxMoHlhDc645Y8c8Lrs8CCvhVBljE2nrSwd-MYlfpsZAbT0uEO4qruxv00fsnemEp6LTQmXBEzhR4z-0cxHXXra3ufzuRbZm-A7230lLGtBkkHISSJwttCFBim4/s1600/drepturile-pacientului-001.jpeg
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgt2SoD9wAvVxNPBrzxcxMoHlhDc645Y8c8Lrs8CCvhVBljE2nrSwd-MYlfpsZAbT0uEO4qruxv00fsnemEp6LTQmXBEzhR4z-0cxHXXra3ufzuRbZm-A7230lLGtBkkHISSJwttCFBim4/s72-c/drepturile-pacientului-001.jpeg
Medical Mures
https://www.medicmures.ro/2013/09/drepturile-pacientului-legea-nr-46-din.html
https://www.medicmures.ro/
https://www.medicmures.ro/
https://www.medicmures.ro/2013/09/drepturile-pacientului-legea-nr-46-din.html
true
4158672049128334455
UTF-8
Toate postarile s-au incarcat Nu s-a gasit vreo postare VEZI TOT Vezi continuarea articolului Raspunde Renuntare la raspuns Sterge de Home PAGINI POSTARI VEZI TOT TE-AR MAI PUTEA INTERESA LABEL ARhiva cautare TOATE POSTARILE Nu s-au gasit elemente potrivite cautarii tale Revenire la prima pagina Duminica Luni Marti Miercuri Joi Vineri SÄ‚˘mbătă Dum Lu Ma Mie Joi Fri Samb January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy Table of Content